Sunt prea multe medii şi cercuri pe care vreau să le acopăr cu acest mesaj, aşa că am hotărât să-l scriu aici, în speranţa că va ajunge la fiecare dintre voi.
Viaţa e doar o piesă de teatru, fără coregrafie, în care actorii intră şi ies, unii reintră, alţii nu. Inevitabil, sunt momente în care suntem forţaţi, brusc, să conştientizăm că unele personaje principale sunt doar episodice. Dar cortina nu pică, piesa continuă. Trebuie să continue. Rămânem cu ce avem, se schimbă contextul, se schimbă scenariul, se reconfigurează toată opera. Rămân doar amintiri frumoase, respect infinit şi sentimente care trebuie fructificate, ca un garou aplicat deasupra unei răni deschise. Nu putem contesta ipoteza, dar cu siguranţă ne putem adapta ei. E foarte greu, dar trebuie.
În aceste momente de impas, cei mai importanţi sunt oamenii care te înconjoară, iar eu vă mulţumesc din suflet pentru toată înţelegerea şi sprijinul pe care mi le-aţi acordat. Aţi dat şi daţi în continuare dovadă de adevăraţi oameni, asta deasupra titulaturii de adevăraţi colegi şi prieteni. M-aţi ajutat enorm şi înca mă ajutaţi să îmi ţin în prim plan partea mea de scenă, prăbuşită brusc în urmă cu o săptămână. Sper, totuşi, să nu mai existe niciodată asemenea contexte în care să ne demonstrăm toate aceste lucruri.
Vă mulţumesc sincer încă o dată şi vă apreciez enorm.