În lumea asta întoarsă şi plină de nimic nu ne mai trebuie sapă şi coasă, ci puţintel creier, şi ne descurcăm cumva cu el, un pic câte un pic. Să ajungi să vrei la muncă, sau să te plimbi, să înjuri, să bei cât toată lumea la un loc, o seară, două, să desenezi „Fata pe stâncă” în pix pe cutia de pizza, de plictiseală, să simţi orice, să furi, să pui la inimi foc o seară, două, o săptămână sau o viaţă, când unul, oarecare, te ia de mână şi îţi pune cel mai al dracu zâmbet pe faţă. Oricum, după beţie ştii că urmează greaţa şi nu mai bei în viaţa ta. Mănânci ceva, eventual dormi, te speli pe faţă, pe repeat, o zi, două, şi apoi din nou parcă ai bea ceva. Continuă articolul
O zi
Publicat pe de Andrei Buzera