Dă play înainte să începi să citeşti :
Înţelegere. Dragoste. Încredere. Corectitudine.
Se poate. Nu la oameni, dar se poate. Nu ştiu ce imagine de cuplu perfect mai clară aş fi putut avea decât cea pe care am văzut-o azi la două vrăbiuţe, pe o terasă. El, gentleman, apare primul, cercetează zona. Găseşte o masă proaspăt părăsită şi plină de firimituri. Se convinge că e totul în regulă şi cu două ciripituri o cheamă. Ea ajunge imediat, nu se lasă aşteptată, nu vine cu ciocul sus, nu aşteaptă să fie condusă. Vine pur şi simplu, se aşează lângă el. Încep amândoi să ciugulească. Fără aripi date unul celuilalt, fără prea multe ciripituri în plus. Ea ciuguleşte încontinuu, iar el la fiecare secundă se opreşte să se asigure că totul e în regulă. Într-un final, pe masă rămâne o bucată mai mare de pâine. Amândoi stau şi se uită la ea. Niciunul nu îndrăzneste însă să-l supere pe celălalt. Se înţeleg din priviri. Cu o coordonare perfectă reuşesc să rupă firimitura în două bucăţi şi mănâncă fiecare câte una, apoi zboară pe cablurile atârnate pe stâlpi, se aşeaza unul lângă altul din nou. Şi nu a fost nevoie nici de inel, nici de maşină, nici de aşteptat ore întregi până să ajungă ea, nici de ‘te iubesc‘uri şi alte cuvinte siropoase. A fost perfect natural.
Ei pot. Noi nu. Noi am pierdut toate instinctele. Nu mai avem NIMIC.
Deja putem considera „animalule !” ca fiind un compliment. Suntem goi pe dinăuntru.
Pe noi ne conduc caii putere de sub capote lucioase. Ne conduc metalele cele mai rare şi atomii de carbon aliniaţi perfect din diamante. Şi peste toate, ne conduc mănunchiuri-mănunchiuri de hârtii frumos colorate.
Şi sentimente ? Acelaşi răspuns: NIMIC.