Eu, în calitate de adunătură mai mare de diverşi atomi, privesc de câteva zeci bune de minute o poză trasă printr-un microscop cu efect tunel sau ceva pe acolo, imaginea unei molecule de 100 000 de ori mai mică decât grosimea unui fir de păr. Realizez, pe toate planurile, că se întâmplă ca în acest moment nişte atomi se chinuie să se înţeleagă pe ei înşişi. Nimic mai mult şi nimic greşit. Ăsta este dumnezeul meu şi nu am alţii afară de el.
Că se leagă 5 să formeze o moleculă, că se leagă miliarde să formeze un organism întreg, principiul e acelaşi. Şi sunt eu, aici, văd, scriu, ascult, simt, învăţ. Dacă a fost vreodată, cândva, vreo frică de alte vieţi, de transpuneri, de chinuri, acum nu mai e, s-a anulat. Prefer să trăiesc viaţa asta, bună sau rea, pentru că e palpabilă şi se trăieşte, nu să mă gândesc la o ipotetică veşnicie în chinuri, care, după spusele tuturor, mi-ar succede cu brio. Nu mă coafează, aceeaşi măsură pe roz aveţi?
Sunt prea, prea cinstit
N-o să dau acum sfaturi de viaţă şi nici n-o să sugerez nimănui cum ar trebui să şi-o trăiască. Nu sunt în măsură. Nu vreau nici să deranjez cumva sau sa rănesc pe cineva, dar eu spăl când am haine murdare, că-i ziua 3 sau 7, că-i ziua mea sau a domnului, iar de cinstit cinstesc când am dispoziţia necesară. Uneori cinstesc puţin şi merg acasă, uneori cinstesc prea mult, iar cu cât cinstesc mai mult cu atât aş mai cinsti, ajung acasă preacinstit şi mi-e rău. Sunt desfrânat. Şi mă trezesc zăcând şi ucid greaţa cu o porţie zdravănă de varză murată, o cafea şi câteva ţigări. La fel ucid şi somnul, măcelăresc noaptea sau dimineaţa şi îmbrăţişez dimineaţa sau prânzul, după caz. Şi câte mărturii mincinoase n-am ridicat împotriva mea şi a celor apropiaţi! De câte ori am zis, oare, că n-o să mai cinstesc nici măcar o zi atât de mult, fie că merită, fie că nu merită cinstită. Noi cinstim bucuriile, cinstim necazurile, cinstim plictiseala. Cinstim tot. Câte biete suflete de neuroni am expirat dimineaţa, diluate în vapori etilici? Să mai ridic o mărturie mincinoasă spunând că nu ucid?
Nici cu furatul nu stau bine. Sunt cleptoman, drept urmare mă simt deplin îndreptăţit în a fura cel puţin un sărut pe zi, dimineaţă, seară sau noapte. Am încercat, când eram mai mic, să fur inimi cu totul, dar, lipsit de experienţă, m-am rănit. Mi-a trecut. Fur lucruri mici acum. Găinărie, cum s-ar zice, dar mă face să mă simt mai bine ca niciodată. Atât de bine încât mă las la rândul meu furat. E un fel de troc guvernat de legi nescrise.
Nu toate curvele sunt târfe
Preacurvesc, nu preatârfesc. Ştiu eu ce spun, am vorbit cu nişte prieteni şi am stabilit diferenţele, subtile sau nu, între curve şi târfe. Să preatârfeşti e păcat strigător la echilibrul psihic şi fizic, mai bine merg acasă şi preacurvesc nopţi în şir. Mă bucur de viaţă. Sănătate, curvelor! Sunt îndreptăţit chiar şi când poftesc la femeia altcuiva, că doar sunt bărbat. Sunt, însă, bărbat până la capăt şi mă controlez, fie că am, fie că nu am vreuna lângă mine. E josnic să nu poţi. Mai poftesc din când în când şi la ciocolata de pe birourile colegilor, o napolitană, un suc. Pot lua liniştit, aici nu greşesc spunând că toate-s la fel. I le dau eu când pot.
Mi-am sărit, astfel, din toţi cei zece parametri care ar trebui să mă faca un creştin exemplu. Sunt blând şi liber.
Nu o să bat la poartă când ajung, mă am pe bune cu cerberul.