Singura modalitate de a localiza spațial acțiunea capodoperei Măruț Mărgăritar este accentul personajului narator, Ștefan Hrușcă. Acțiunea se petrece în nordul României, zona Maramureșului, un aspect foarte puțin important.
Un grup de tineri, printre care și autorul nartor, a plecat, conform tradiției zonei, la cântat cântece cu specific bisericesc vecinilor mai înstăriți, în speranța că aceștia îi vor răsplăti financiar sau în produse alimentare.
Încă de la început se evidențiază un motiv foarte important al operei, motivul separării sociale, prin sintagma „Noi umblăm să colindăm \ Pe la curți de boieri […]”. Imediat, adjectivul la gradul pozitiv „mari” injectează cel de-al doilea motiv al operei: motivul lăcomiei. Astfel, tinerii nu s-au mulțumit să colinde casele boierilor normali, ci au plecat la boierii mari, cei mai instăriți, asumându-și riscul burgheziei, acela de a nu-i găsi acasă, aceștia având posibilitatea financiară să organizeze diverse activități specifice clasei sociale, printre care și sesiuni de vânătoare.
Al treilea motiv își face apariția: motivul românesc, supranumit și motivul complacerii. După nenumărate eșecuri vizând casele celor înstăriți, tinerii, preferând să nu plece acasă și frustrați și cu mâna goală, aleg totuși niste boieri normali, sperând că se vor putea, măcar la ei, descărca emoțional de povara negăsirii boierilor mari la domiciliu. Merindele, în acest moment, sunt ieșite din calcul. De răsplată financiară nu se mai pune problema.
În ritmuri sacadate și acorduri de chitară, aceștia se destăinuie bogaților, spunându-și nemulțumirile față de burghezia înaltă, încercând astfel să iște un conflict între substraturile sociale superioare, boierii mari și cei normali. Pentru a accentua statutul social al bogaților mari, versul „plecați la vânătoare \ Să vâneze căprioare” transpune bogații mari direct pe planul elitei, cei care au armamentul si posibilitatea politică necesare vânătorii mamiferelor de talie mare, căprioarele.
Un al patrulea motiv își face debutul în a cincea strofă, motivul egalității naturale. Natura nu ține cu cei bogați. Pentru natură nu există bani. Boierii mari , plecați la vânătoare de căprioare, constată cu stupoare că acestea sunt de negăsit în habitatul lor natural, pădurea. Se insistă în aceeași strofă pe motivul complacerii: fiind puși în situația jenantă de a merge acasă fără captură, mândria vânătorului, aceștia se mulțumesc și cu mamifere de talie mică, primul specimen ieșit în cale fiind un iepure mic, după cum se exprimă autorul: „Căprioare n-or aflat \ Numa-un pui de iepuraș„. Diminutivul are rolul de a insignifia semnificația vânătorului și de a spori rușinea boierilor mari de a se întoarce acasă de la vânătoare cu „numa-un pui de iepuraș”. De precizat că nu este vorba de cantitate, fiind un singur exemplar.
Punctul culminant al acțiunii este țintirea făpturii folosind arma de vânătoare și durează o strofă întreagă, făcându-se apoi tranziția lentă spre deznodământ prin dezvăluirea identității rozătoarei, fapt ce coincide cu introducerea celui de-al cincilea motiv principal al operei, motivul răzbunării. Iepurașul de destăinuie boierulor mari. El, de fapt, este „Ionul”, chiar „Nănașul lui Dumnezeu”, transformat de Maica în iepure ca urmare a unui blestem.
Motivul modestiei: Ion, rudă apropiată a însuși Dumnezeului, nu vrea să apeleze la Acesta în niciunul dintre cele două momente de cumpănă: momentul blestemului și momentul iminentei împușcări și, în ciuda statutului lui sufletesc preferențiat, preferă să discute cu boierii mari ca de la muritor la muritor, încercând să-i convingă să nu-i ia viața. Neprofesionalismul și lipsa de experiență ale Maicii sunt, totodată, norocul chior al boierilor mari, astfel blestemul menit să-l transforme pe Ion într-o „fiară de pădure” îl transformă doar într-un iepuraș. În ceea ce privește încadrarea, pe de altă parte, blestemul a fost efectuat corect, iar timp de nouă ani și nouă luni, mai exact 117 luni de zile, Ion urmează să fie iepuraș.
Disperarea este motivul fatidic, al 7-lea la număr. Lipsit de alte soluții, Ion promite tuturor, inclusiv boierilor mari, că dacă va reuși să iasă cu viață din blestem, va construi biserici și va organiza festivități în cinstea Tătucului, fără a cere, însă, ajutor direct.
Deznodământul este o urare de sănătate adresată boierilor normali în semn de mulțumire pentru rabdarea și timpul acordate cântării. Urarea e completată de o alta nesinceră, urare care dacă s-ar îndeplini le-ar lăsa tinerilor o casă de boieri mai puțin de colindat anii următori: „Și la anul când venim \ Mai bogați să vă găsim„, cu riscul de a deveni suficient de bogați încăt anul următor să fie și ei la vânătoare.
Totodată, antepenultimul vers conferă și circularitate stilului, asigurând perpetuarea cântului și următorii ani, fără însă a se specifica o delimitare în acest sens.