Ridici fruntea, păstrezi privirea în gol şi te gândeşti dacă e bine ce faci. Dacă e bine ce-ai făcut, dacă e bine ce o să faci mai departe… şi nu ştii. Realizezi că săptămâna nu se mai împarte în zile, ci în valută. Câţi bani ai? Câţi bani ai de dat? De unde iei? De unde dai înapoi?
Trecutul pare departe, iar prezentul te loveşte sistematic peste faţă cu gânduri despre viitor. Încă mai ai putere să sari peste capcanele timpului, dar încheieturile sunt înmuiate şi gleznele tremură încet. Urmează înfruntarea cea mare, lovitura pe care viaţa ţi-o dă în piept, palma luată peste faţă cu mesajul ironic „Bine ai venit!„. Pui mâna pe tine, te iei de guler, te ridici, te scuturi şi te baţi uşor pe spate, aşa, de încurajare. Continuă articolul